instrui

De la Wikționar, dicționarul liber
Salt la: navigare, căutare

română

Etimologie

Din franceză instruire < latină instruere.

Pronunție

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Verb


Conjugarea verbului
instrui
Infinitiv a instrui
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
instruiesc
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să instruiască
Participiu instruit
Conjugare IV
  1. (v.tranz. și refl.) a (se) pregăti într-un domeniu; a învăța, a se cultiva.
  2. (v.tranz.) a pregăti ostașii în vederea însușirii teoriei și practicii militare.
  3. (v.tranz.) (jur.) a cerceta, a ancheta, a analiza (culegând probe, mărturii).

Cuvinte derivate


Traduceri

Referințe