intriga

De la Wikționar, dicționarul liber
Sari la navigare Sari la căutare

română

Etimologie

Din franceză intriguer, italiană intrigare.

Pronunție

  • AFI: /in.tri'ga/


Verb


Conjugarea verbului
intriga
Infinitiv a intriga
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
intrig
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să intrige
Participiu intrigat
Conjugare I
  1. (v.tranz.) (la pers. 3) a deștepta curiozitatea, îngrijorarea, suspiciunea cuiva, punându-l pe gânduri.
  2. (v.intranz.) (înv.) a face sau a băga intrigi; a unelti, a complota.

Cuvinte derivate


Traduceri

Anagrame

Referințe