intriga
Etimologie
Din franceză intriguer, italiană intrigare.
Pronunție
- AFI: /in.tri'ga/
Verb
| Conjugarea verbului intriga | |
| Infinitiv | a intriga |
| Indicativ prezent pers. 1 sg. |
intrig |
| Conjunctiv prezent pers. 3 sg. |
să intrige |
| Participiu | intrigat |
| Conjugare | I |
- (v.tranz.) (la pers. 3) a deștepta curiozitatea, îngrijorarea, suspiciunea cuiva, punându-l pe gânduri.
- (v.intranz.) (înv.) a face sau a băga intrigi; a unelti, a complota.
Cuvinte derivate
Traduceri
Traduceri
Anagrame
Referințe
- DEX '98 via DEX online