intrigant

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din franceză intrigant.

Pronunție

  • AFI: /in.tri'gant/


Substantiv


Declinarea substantivului
intrigant
m. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ intrigant intriganți
Articulat intrigantul intriganții
Genitiv-Dativ intrigantului intriganților
Vocativ intrigantule intriganților
  1. persoană care face sau bagă intrigi.

Cuvinte derivate


Traduceri


Adjectiv


Declinarea adjectivului
intrigant
Singular Plural
Masculin intrigant intriganți
Feminin intrigantă intrigante
Neutru intrigant intrigante
  1. care face sau bagă intrigi.


Traduceri

Referințe