izbuti

română

Etimologie

Etimologie necunoscută.

Pronunție

• AFI: /iz.bu'ti/

Verb

Conjugarea verbului izbuti
Infinitiv	a izbuti
Indicativ prezent pers. 1 sg.	izbutesc
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să izbutească
Participiu	izbutit
Conjugare	IV

1. (v.tranz. și intranz.) a duce ceva la bun sfârșit; a reuși, a izbândi.

Cuvinte derivate

• izbutire
• izbutit

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• bizuit

Referințe

• DEX '98 via DEX online