izbutire

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din a izbuti.

Pronunție

  • AFI: /iz.bu'ti.re/


Substantiv


Declinarea substantivului
izbutire
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ izbutire izbutiri
Articulat izbutirea izbutirile
Genitiv-Dativ izbutirii izbutirilor
Vocativ izbutire izbutirilor
  1. acțiunea de a izbuti și rezultatul ei; succes, reușită, izbândă.


Traduceri

Anagrame

Referințe