karate

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din franceză karaté.

Pronunție

  • AFI: /ka'ra.te/


Substantiv


Declinarea substantivului
karate
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ karate invariabil
Articulat karatele invariabil
Genitiv-Dativ karatelui invariabil
Vocativ ' invariabil
  1. metodă de luptă, de origine japoneză, care face apel în atac sau apărare doar la mijloace naturale.


Traduceri