mânz

De la Wikționar, dicționarul liber
Jump to navigation Jump to search
Un mânz

română

Etimologie

Origine disputată. Probabil de la un iliric *mandus sau *manzus, corespunzător latină mannus („căluț, ponei”), confer Mesapi Jupiter Menzana căruia i se sacrificau caii și cuvântul trac mezenai. Confer albaneză mës, aromână mãndzu și italiană manzo.

Pronunție


Substantiv


Declinarea substantivului
mânz
m. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ mânz mânji
Articulat mânzul mânjii
Genitiv-Dativ mânzului mânjilor
Vocativ mânzule mânjilor
  1. (zool.) puiul (de sex masculin al) iepei.
  2. (zool.; reg.) puiul măgăriței.
  3. (fam.) epitet dat unui copil sau unui tânăr (zburdalnic, plin de vioiciune).

Cuvinte derivate

Cuvinte compuse

Expresii

  • A avea mânz (sau a-și arăta mânjii) = a fi capricios
  • A umbla ca mânzul după iapă sau a merge (ori a se ține) mânz (după cineva) = a se ține pretutindeni după cineva, a nu se dezlipi (de cineva), a se ține scai (de cineva)

Vezi și


Traduceri

Referințe