magnet

De la Wikționar, dicționarul liber
Divizarea unui magnet-bară

română

Etimologie

Din neogreacă maghnitis.

Pronunție

  • AFI: /maɡˈnet/


Substantiv


Declinarea substantivului
magnet
m. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ magnet magneți
Articulat magnetul magneții
Genitiv-Dativ magnetului magneților
Vocativ ' '
  1. corp metalic, care are proprietatea de a atrage fierul și de a acționa asupra altor corpuri cu proprietăți asemănătoare.


Traduceri