ministru

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din latină minister, ministri, franceză ministre.

Pronunție

  • AFI: /mi'nis.tru/


Substantiv


Declinarea substantivului
ministru
m. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ ministru miniștri
Articulat ministrul miniștrii
Genitiv-Dativ ministrului miniștrilor
Vocativ ministrule miniștrilor
  1. înalt funcționar de stat, membru al guvernului, care conduce un minister.

Cuvinte derivate


Traduceri

Anagrame

Referințe