plăcintă
română
Etimologie
Din latină plăcenta, păstrat numai în română. Derivația este confirmată de fonetismul dialectelor. E dubletul lui placentă, care provine din franceză placenta.
Pronunție
- AFI: /pləˈʧin.tə/
Substantiv
| Declinarea substantivului plăcintă | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | plăcintă | plăcinte |
| Articulat | plăcinta | plăcintele |
| Genitiv-Dativ | plăcintei | plăcintelor |
| Vocativ | - | - |
- preparat de patiserie făcut din foi de aluat între care se pune o umplutură de brânză, de carne, de fructe etc.
Cuvinte derivate
Cuvinte compuse
Cuvinte apropiate
Expresii
- A-i veni (sau a-i pregăti) (cuiva) o plăcintă = a-i veni (sau a-i pregăti) cuiva o surpriză neplăcută, un necaz
- A găsi plăcinta gata = a se folosi de munca altuia, a-i veni totul de-a gata
- Se vinde ca plăcinta caldă = se vinde repede, este foarte căutat
- A număra foile la (sau din) plăcintă = a-și face prea multe socoteli, a despica firul în patru
- A aștepta (pe cineva) cu plăcinte calde = a aștepta (pe cineva) cu mare bucurie
- A sta ca o plăcintă = a fi pasiv, comod, nesimțit
Traduceri
turtă, produs culinar cu umplutură de brânză, mere etc.
|
|