procură

De la Wikționar, dicționarul liber
Sari la navigare Sari la căutare

română

Etimologie

Din germană Prokura.

Pronunție

  • AFI: /pro'ku.rə/


Substantiv


Declinarea substantivului
procură
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ procură procuri
Articulat procura procurile
Genitiv-Dativ procurii procurilor
Vocativ procură procurilor
  1. împuternicire legalizată prin care cineva poate acționa în numele altcuiva; (concr.) act prin care se dă această împuternicire; mandat.


Traduceri

Referințe