mandat

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din franceză mandat. Confer germană Mandat.

Pronunție


Substantiv


Declinarea substantivului
mandat
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ mandat mandate
Articulat mandatul mandatele
Genitiv-Dativ mandatului mandatelor
Vocativ mandatule mandatelor
  1. împuternicire (contractuală) de a reprezenta o persoană fizică sau juridică și de a acționa în numele ei; act prin care se dă această împuternicire; procură.
  2. (jur.) dispoziție, ordin.
  3. serviciu poștal prin care cineva poate expedia o sumă de bani pentru a fi remisă destinatarului; (p.ext.) formular completat în acest scop, pe baza căruia se face transmiterea sumei; sumă de bani expediată sau primită astfel.

Cuvinte compuse


Traduceri

Anagrame

Referințe