teren

română

Etimologie

Din franceză terrain.

Pronunție

• AFI: /teˈren/

Substantiv

Declinarea substantivului teren
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	teren	terenuri
Articulat	terenul	terenurile
Genitiv-Dativ	terenului	terenurilor
Vocativ	terenule	terenurilor

1. întindere de pământ delimitată (considerată după relieful sau după situarea sa în spațiu).
2. solul privit din punct de vedere geologic, geografic etc.

   Terenuri paleozoice.

3. loc, regiune.
4. (fig.) domeniu de activitate, de preocupări.
5. (urmat de determinări care arată destinația) spațiu special amenajat într-un anumit scop.

   Teren de sport.

Cuvinte derivate

• tot-teren

Locuțiuni

• (loc.adv.) Pe teren = la fața locului; la locul de producție.

Expresii

• A sonda (sau a pipăi, a tatona) terenul = a observa cu atenție situația, împrejurările, înainte de a întreprinde ceva; a se informa
• A câștiga teren = a progresa puțin într-o acțiune; a-și consolida poziția
• A părăsi terenul = a se da bătut, a ceda
• A pierde teren = a pierde șansele de succes

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• etern

Referințe

• DEX '98 via DEX online