spațiu

De la Wikționar, dicționarul liber
Salt la: navigare, căutare

română

Etimologie

Din latină spatium. Confer franceză espace.

Pronunție

  • AFI: /'spa.ʦju/


Substantiv


Declinarea substantivului
spațiu
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ spațiu spații
Articulat spațiul spațiile
Dativ-Genitiv spațiului spațiilor
Vocativ spațiule spațiilor
  1. (fil.; la sg.) formă obiectivă și universală a existenței materiei, inseparabilă de materie, care are aspectul unui întreg neîntrerupt cu trei dimensiuni și exprimă ordinea coexistenței obiectelor lumii reale, poziția, distanța, mărimea, forma, întinderea lor.
    Ce spațiu este între cei doi stâlpi?
  2. (mat.) mulțime de puncte care prezintă anumite proprietăți.
  3. întindere nemărginită care cuprinde corpurile cerești; văzduh; porțiune din atmosferă; întinderea, locul care ne înconjură.
  4. perspectivă vastă, orizont larg.
  5. loc, suprafață, întindere limitată.
  6. limitele între care se desfășoară o acțiune; cadru.
  7. lungime luată de-a lungul traiectoriei unui corp mobil.
  8. loc (liber) între două obiecte, distanță, interval.
  9. (tipogr.) interval alb lăsat între cuvintele sau rândurile culese; (p. ext.) unealtă cu care se realizează acest interval.
  10. (muz.) interval între liniile unui portativ.
  11. interval de timp, răstimp.

Sinonime

Cuvinte derivate


Cuvinte compuse


Traduceri

Referințe