wandern

De la Wikționar, dicționarul liber

germană

(Deutsch)

Etimologie

Din german medie de sus wandern.

Pronunție

  • AFI: /ˈvandɐn/


Verb


Conjugarea verbului
wandern
Infinitiv wandern
Indicativ prezent
pers. 2 sg., 3 sg.
wanderst
wandert
Indicativ imperfect wanderte
Participiu perfect gewandert
Verb auxiliar sein
  1. a umbla, a cutreiera, a peregrina
  2. a se plimba
    Mein Großvater ist als Geselle nach Magdeburg gewandert.
  3. a călători
    Die Lachse wandern zum Laichen flussaufwärts.

Sinonime

Cuvinte derivate

Cuvinte compuse