îmbuiba

română

Etimologie necunoscută.

Conjugarea verbului (se) îmbuiba
Infinitiv	a (se) îmbuiba
Indicativ prezent pers. 1 sg.	(mă) îmbuib
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să (se) îmbuibe
Participiu	îmbuibat
Conjugare	I

(v.refl. tranz.) a mânca și a bea (sau a da să mănânce și să bea) peste măsură, a (se) ghiftui; a (se) îndopa.