congruență
română
Etimologie
Din franceză congruence < latină congruentia.
Pronunție
- AFI: /kon.gruˈen.ʦə/
Substantiv
| Declinarea substantivului congruență | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | congruență | congruențe |
| Articulat | congruența | congruențele |
| Genitiv-Dativ | congruenței | congruențelor |
| Vocativ | congruență | congruențelor |
- acord, concordanță, coincidență.
- (mat.) relație care există între două numere întregi când diferența lor este multiplul unui număr întreg.
- însușirea de a fi congruent.
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online