ierta

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din latină libertare.

Pronunție


Verb


Conjugarea verbului
(se) ierta
Infinitiv a (se) ierta
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
(mă) iert
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să (se) ierte
Participiu iertat
Conjugare I
  1. (v.tranz.) a scuti pe cineva de o pedeapsă, a trece cu vederea vina, greșeala cuiva, a nu mai considera vinovat pe cineva.
  2. a scuza.
  3. a scuti, a dispensa pe cineva de o obligație.
  4. (pop. și fam.) a îngădui, a permite, a da voie să...

Sinonime

Antonime

Cuvinte derivate

Locuțiuni

Expresii

  • A-l ierta (pe cineva) Dumnezeu = a muri (după o boală grea)
  • Dumnezeu să-l ierte =spun cei evlavioși când vorbesc despre un mort
  • Doamne, iartă-mă! = spune cel căruia i-a scăpat (sau era să-i scape) o vorbă nepotrivită, necuviincioasă
  • Ba să mă ierți! = formulă cu care contrazici pe cineva; nici vorbă!
  • (reg.) Nu-i iertat = este interzis


Traduceri

Etimologie

Din ierta.

Verb

  1. forma de persoana a III-a singular la imperfect pentru ierta.

Referințe





retoromană

(rumantsch)

Etimologie

Din latină heres.

Pronunție

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Substantiv

ierta f.

  1. succesor, moștenitor