itinerar
română
Etimologie
Din franceză itinéraire < latină itinerarius.
Pronunție
- AFI: /i.ti.ne'rar/
Substantiv
| Declinarea substantivului itinerar | ||
| n. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | itinerar | itinerare |
| Articulat | itinerarul | itinerarele |
| Genitiv-Dativ | itinerarului | itinerarelor |
| Vocativ | itinerarule | itinerarelor |
- drum pe care se desfășoară o călătorie, cu indicarea localităților parcurse; marșrut.
- indicator care cuprinde stațiile și orele de plecare și de sosire ale unui vehicul pe un parcurs.
Cuvinte derivate
Traduceri
Traduceri
Anagrame
Referințe
- DEX '98 via DEX online