împuternicită

De la Wikționar, dicționarul liber
Sari la navigare Sari la căutare

română

Etimologie

Din împuternicit.

Pronunție

  • AFI: /ɨm.pu.ter.ni'ʧi.tə/


Substantiv


Declinarea substantivului
împuternicită
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ împuternicită împuternicite
Articulat împuternicita împuternicitele
Genitiv-Dativ împuternicitei împuternicitelor
Vocativ împuternicito împuternicitelor
  1. persoană autorizată a săvârși ceva în numele altcuiva; mandatară.


Traduceri

Referințe