împuternicită

română

Etimologie

Din împuternicit.

Pronunție

• AFI: /ɨm.pu.ter.ni'ʧi.tə/

Substantiv

Declinarea substantivului împuternicită
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	împuternicită	împuternicite
Articulat	împuternicita	împuternicitele
Genitiv-Dativ	împuternicitei	împuternicitelor
Vocativ	împuternicito	împuternicitelor

1. persoană autorizată a săvârși ceva în numele altcuiva; mandatară.

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online