voință

De la Wikționar, dicționarul liber
Salt la: navigare, căutare

română

Etimologie

Din voi + sufixul -ință.

Pronunție

  • AFI: /vo'in.ʦə/


Substantiv


Declinarea substantivului
voință
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ voință voințe
Articulat voința voințele
Dativ-Genitiv voinței voințelor
Vocativ voințo voințelor
  1. funcție psihică caracterizată prin orientarea conștientă a omului spre realizarea unor scopuri și prin efortul depus pentru atingerea lor.
    A avea voință.
    Lipsă de voință.
  2. trăsătură de caracter manifestată prin decizie fermă și perseverență în învingerea piedicilor, greutăților, încurcăturilor de orice fel.
  3. ceea ce hotărăște cineva.
    Prin voința părților.
  4. învoire, consimțământ, permisiune.
  5. intenție, scop, țel, țintă.
  6. dorință, poftă, chef.
    A îndeplini voința cuiva.

Sinonime

Cuvinte derivate

Cuvinte apropiate

Expresii

  • Voința cea de pe urmă (sau ultima voință) = dorința unei persoane care se află pe patul de moarte
  • Rea-voință = atitudine răuvoitoare


Traduceri

Referințe