întregime

română

Etimologie

Din întreg + sufixul -ime.

Pronunție

• AFI: /ɨn.tre'ʤi.me/

Substantiv

Declinarea substantivului întregime
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	întregime	întregimi
Articulat	întregimea	întregimile
Genitiv-Dativ	întregimii	întregimilor
Vocativ	întregime	întregimilor

1. calitatea de a fi întreg; totalitate, plenitudine.
2. (concr.) ansamblul elementelor care constituie un tot.

Locuțiuni

• (loc.adv.) În întregime = de tot, complet.

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online