întregime

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din întreg + sufixul -ime.

Pronunție

  • AFI: /ɨn.tre'ʤi.me/


Substantiv


Declinarea substantivului
întregime
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ întregime întregimi
Articulat întregimea întregimile
Genitiv-Dativ întregimii întregimilor
Vocativ întregime întregimilor
  1. calitatea de a fi întreg; totalitate, plenitudine.
  2. (concr.) ansamblul elementelor care constituie un tot.

Locuțiuni


Traduceri

Referințe