element

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din franceză élément < latină elementum.

Pronunție

  • AFI: /e.le'ment/


Substantiv


Declinarea substantivului
element
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ element elemente
Articulat elementul elementele
Genitiv-Dativ elementului elementelor
Vocativ ' '
  1. parte componentă a unui întreg; parte care contribuie la formarea unui întreg.
  2. piesă sau ansamblu de piese care formează o construcție.
  3. (spec.) fiecare dintre piesele componente ale unui radiator de calorifer.
  4. persoană care face parte dintr-o colectivitate.
  5. (în filozofia antică și alchimie) fiecare dintre cele patru aspecte fundamentale ale materiei (foc, apă, aer, pământ) despre care se credeastau la baza tuturor corpurilor și fenomenelor naturii.
  6. fenomen al naturii care se manifestă ca o forță puternică.
  7. mediu în care trăiește o ființă; mediu în care cineva se simte bine.
  8. (chim.) substanță care nu poate fi descompusă în alte substanțe mai simple prin mijloace fizice sau chimice obișnuite și care poate forma, prin combinare chimică, diverse substanțe compuse.
  9. pilă electrică; fiecare celulă a unei pile electrice.
  10. (în legătură cu o disciplină oarecare) principiu de bază, noțiune fundamentală.

Sinonime

Cuvinte derivate


Traduceri