atribut
română
Etimologie
Din franceză attribut < latină attributum.
Pronunție
- AFI: /a.tri'but/
Substantiv
| Declinarea substantivului atribut | ||
| n. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | atribut | atribute |
| Articulat | atributul | atributele |
| Genitiv-Dativ | atributului | atributelor |
| Vocativ | atributule | atributelor |
- însușire (esențială) a unui obiect.
- (concr.) semn distinctiv, simbol.
- parte secundară a propoziției, care determină un substantiv sau un echivalent al acestuia.
Traduceri
Traduceri
Anagrame
Referințe
- DEX '98 via DEX online