binișliu

română

Etimologie

Din turcă binișli.

Pronunție

• AFI: /bi.niʃˈliw/

Substantiv

Declinarea substantivului binișliu
m.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	binișliu	binișlii
Articulat	binișliul	binișliii
Genitiv-Dativ	binișliului	binișliilor
Vocativ	binișliule	binișliilor

1. (înv.) persoană care purta biniș; (p.ext.) curtean.

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online