biniș

română

Variante

• beniș

Etimologie

Din turcă biniş („cavalcadă”) (Șeineanu, II, 52; Lokotsch 308); confer bulgară binišŭ. Cuvânt importat în secolul XVIII, azi învechit.

Pronunție

• AFI: /biˈniʃ/

Substantiv

Declinarea substantivului biniș
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	biniș	binișuri
Articulat	binișul	binișurile
Genitiv-Dativ	binișului	binișurilor
Vocativ	binișule	binișurilor

1. haină boierească lungă de ceremonie, cu mânecile largi și despicate, strânsă pe bust și largă în poale, căptușită cu blană și devenită cu timpul îmbrăcăminte a vechilor lăutari.

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online