boncălui

De la Wikționar, dicționarul liber
Sari la navigare Sari la căutare

română

Etimologie

Etimologie necunoscută.

Pronunție

  • AFI: /bon.kə.lu'i/


Verb


Conjugarea verbului
(se) boncălui
Infinitiv a (se) boncălui
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
'
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să (se) boncăluiască
Participiu boncăluit
Conjugare IV
  1. (v.refl. intranz.) (despre cerbi și alte erbivore mari) a scoate strigăte specifice rasei în perioada de rut; a boncăi.

Cuvinte derivate


Traduceri

Anagrame

Referințe