boncălui
română
Etimologie
Etimologie necunoscută.
Pronunție
- AFI: /bon.kə.lu'i/
Verb
| Conjugarea verbului (se) boncălui | |
| Infinitiv | a (se) boncălui |
| Indicativ prezent pers. 1 sg. |
' |
| Conjunctiv prezent pers. 3 sg. |
să (se) boncăluiască |
| Participiu | boncăluit |
| Conjugare | IV |
- (v.refl. intranz.) (despre cerbi și alte erbivore mari) a scoate strigăte specifice rasei în perioada de rut; a boncăi.
Cuvinte derivate
Traduceri
Traduceri
Anagrame
Referințe
- DEX '98 via DEX online