boncăluit

De la Wikționar, dicționarul liber
Sari la navigare Sari la căutare

română

Etimologie

Din a (se) boncălui.

Pronunție

  • AFI: /bon.kə.lu'it/


Substantiv


Declinarea substantivului
boncăluit
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ boncăluit invariabil
Articulat boncăluitul invariabil
Genitiv-Dativ boncăluitului invariabil
Vocativ boncăluitule invariabil
  1. faptul de a boncălui; răget, strigăt specific scos de cerbi și de alte erbivore în perioada de rut.
  2. (fig.) sunet prelung emis de unele instrumente de suflat.


Traduceri

Anagrame

Referințe