boncăluit
Etimologie
Din a (se) boncălui.
Pronunție
- AFI: /bon.kə.luˈit/
Substantiv
| Declinarea substantivului boncăluit | ||
| n. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | boncăluit | invariabil |
| Articulat | boncăluitul | invariabil |
| Genitiv-Dativ | boncăluitului | invariabil |
| Vocativ | boncăluitule | invariabil |
- faptul de a boncălui; răget, strigăt specific scos de cerbi și de alte erbivore în perioada de rut.
- (fig.) sunet prelung emis de unele instrumente de suflat.
Traduceri
Traduceri
Anagrame
Referințe
- DEX '98 via DEX online