căpătâi

română

Din latină capitaneum.

Declinarea substantivului căpătâi
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	căpătâi	căpătâie
Articulat	căpătâiul	căpătâiele
Genitiv-Dativ	căpătâiului	căpătâielor
Vocativ	căpătâiule	căpătâielor

parte a patului sau a oricărui alt obiect, pe care se pune capul; (p.ext.) pernă sau alt obiect pe care se pune capul.
nume dat mai multor obiecte de uz casnic, care servesc drept suport la ceva.
capăt, sfârșit.

(loc.adj. și adv.) fără căpătâi = fără ocupație (bine definită), fără rost.

A sta la căpătâiul cuiva = a veghea lângă o persoană bolnavă
A nu avea căpătâi = a nu avea nici un rost în viață
(înv.) A face (cuiva) de căpătâi = a căpătui; a căsători (pe cineva)
A scoate ceva la căpătâi sau a o scoate la căpătâi (cu ceva) = a termina ceva cu succes, a o scoate la capăt
A da de căpătâi = a da de capăt, a descurca