cel

română

Etimologie

Din acel, acea (cu afereza lui a prin fonetică sintactică).

Pronunție

• AFI: /ʧel/

Adjectiv

1. (adj.dem.) (antepus) (pop.) (arată că ființa sau lucrul desemnate de substantivul pe care îl determină se află mai departe, în spațiu sau în timp, de vorbitor).

   Ia în brațe cea căldare.

Traduceri

Traduceri

Articol

1. (precedă un adjectiv care determină un substantiv articulat sau un substantiv nume de persoană, nearticulat)

   Fruntea ta cea lată

   Ștefan cel Mare.

2. (precedă un numeral ordinal sau cardinal)

   Cele trei fete

   Cel de-al treilea copac.

3. (urmat de „mai” formează superlativul relativ)

   Cel mai bun

4. (substantivează adjectivul pe care îl precedă)

   Cel bogat

Locuțiuni

• (loc.adv.) cel mult =
  • maximum.
  • în cazul cel mai favorabil, în cazul extrem.
• cel puțin =
  • minimum.
  • măcar, barem.

Expresii

• Cea (sau ceea) lume = lumea cealaltă; celălalt tărâm

Traduceri

Traduceri

Pronume

1. (pron.dem.) (indică pe cineva sau ceva relativ depărtat, în spațiu sau timp, de vorbitor)

   Cel de dincolo

Expresii

• (loc. subst.) Cel de sus = Dumnezeu
• (pop.) Cel de pe comoară (sau cu coarne) = dracul.
• (intră în formarea unui pronume relativ compus) Cel ce = care

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online

---

catalană

(català)

Etimologie

Etimologie lipsă. (Ajută)

Pronunție

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Substantiv

cel

1. rai