chibzuință

De la Wikționar, dicționarul liber
Sari la navigare Sari la căutare

română

Etimologie

Din a chibzui + sufixul -ință.

Pronunție

  • AFI: /kib.zuˈin.ʦə/


Substantiv


Declinarea substantivului
chibzuință
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ chibzuință invariabil
Articulat chibzuința invariabil
Genitiv-Dativ chibzuinței invariabil
Vocativ chibzuință invariabil
  1. examinarea atentă a împrejurărilor, judecată cumpănită; însușire care caracterizează pe omul chibzuit.

Cuvinte derivate


Traduceri

Referințe