judecată

română

Etimologie

Din latină judicata (pluralul lui judicatum).

Pronunție

• AFI: /ʒu.de'ka.tə/

Substantiv

Declinarea substantivului judecată
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	judecată	judecăți
Articulat	judecata	judecățile
Genitiv-Dativ	judecății	judecăților
Vocativ	judecată	judecăților

1. facultatea de a gândi logic; rațiune, inteligență, gândire.
2. părere, idee, socoteală.
3. formă logică fundamentală exprimată printr-o propoziție în care se afirmă sau se neagă ceva.
4. acțiunea de a judeca; dezbatere judiciară; proces, județ; soluție dată într-un litigiu.

Cuvinte derivate

• prejudecată

Cuvinte compuse

• complet de judecată
• judecată universală

Cuvinte apropiate

• judecător
• judecătoresc

Locuțiuni

• (loc.adj. și adv.) Cu judecată = cu bun-simț, cu tact; serios, temeinic.
• (loc.vb.) A face judecată = a judeca.

Expresii

• A da (sau a trage, a chema, a trimite etc. în ori la) judecată = a intenta cuiva un proces, a chema în fața justiției
• (în unele religii) Judecata de apoi = judecată divină la care Dumnezeu va chema pe toți oamenii, la sfârșitul lumii, pentru a le hotărî soarta (fericirea sau osânda veșnică)

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• dejucata

Referințe

• DEX '98 via DEX online