ciufut

română

Etimologie

Din turcă çıfıt, çufut („evreu”) din arabă gehud (Cihac, II, 565; Șeineanu, II, 138; Meyer 446; Lokotsch 424; Ronzevalle 76; Tagliavini, Arch. Rom., XVI, 364); confer neogreacă τσιφούτης (tsifoútis), albaneză çifut, bulgară чифу́т (čifút), sârbo-croată чифут/čifut, italiană ceffaute și cifutti (Battisti, II, 841 și 934). S-a folosit de asemenea în trecut în spaniolă confer cifuti („evreu”) la Cervantes, Comedias y entremeses, ed. Schevill și Bonilla, V, 95. Se folosește numai în Muntenia, dar mai mult decât afirmă DAR.

Pronunție

AFI: /ʧuˈfut/

Adjectiv

Declinarea adjectivului ciufut
	Singular	Plural
Masculin	ciufut	ciufuți
Feminin	ciufută	ciufute
Neutru	ciufut	ciufute

(înv.) zgârcit, avar.
cu toane, prost dispus.

Traduceri

Substantiv

Declinarea substantivului ciufut
m.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	ciufut	ciufuți
Articulat	ciufutul	ciufuții
Genitiv-Dativ	ciufutului	ciufuților
Vocativ	ciufutule	ciufuților

(înv.) om zgârcit, avar.
om cu toane, prost dispus.

Cuvinte derivate

ciufută

Traduceri

Referințe

DEX '98 via DEX online