clănțău

De la Wikționar, dicționarul liber
Jump to navigation Jump to search

română

Etimologie

Din clanță + sufixul -ău.

Pronunție

  • AFI: /klən'ʦəw/


Substantiv


Declinarea substantivului
clănțău
m. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ clănțău clănțăi
Articulat clănțăul clănțăii
Genitiv-Dativ clănțăului clănțăilor
Vocativ clănțăule clănțăilor
  1. om care vorbește mult (și adesea pe ton impulsiv, agresiv).
  2. (peior.) avocat.


Traduceri

Anagrame

Referințe