confirmare
Etimologie
Din a confirma.
Pronunție
- AFI: /kon.fir'ma.re/
Substantiv
| Declinarea substantivului confirmare | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | confirmare | confirmări |
| Articulat | confirmarea | confirmările |
| Genitiv-Dativ | confirmării | confirmărilor |
| Vocativ | confirmare | confirmărilor |
- acțiunea de a confirma și rezultatul ei; întărire, adeverire.
- declarație prin care o persoană, îndreptățită să ceară anularea unui act, îl recunoaște valabil.
- aprobare a unui act sau a unei măsuri procedurale de către organul competent.
Traduceri
Traduceri
Anagrame
Referințe
- DEX '98 via DEX online