confirmare

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din a confirma.

Pronunție

  • AFI: /kon.fir'ma.re/


Substantiv


Declinarea substantivului
confirmare
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ confirmare confirmări
Articulat confirmarea confirmările
Genitiv-Dativ confirmării confirmărilor
Vocativ confirmare confirmărilor
  1. acțiunea de a confirma și rezultatul ei; întărire, adeverire.
  2. declarație prin care o persoană, îndreptățităceară anularea unui act, îl recunoaște valabil.
  3. aprobare a unui act sau a unei măsuri procedurale de către organul competent.


Traduceri

Anagrame

Referințe