culă

română

Etimologie

Din turcă kula. Confer bulgară, sârbocroată kula.

Pronunție

• AFI: /'ku.lə/

Substantiv

Declinarea substantivului culă
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	culă	cule
Articulat	cula	culele
Genitiv-Dativ	culei	culelor
Vocativ	culă	culelor

1. clădire în formă de turn, cu baza dreptunghiulară (care servea, în trecut, și ca loc de apărare).
2. (înv.) turn circular; cupolă, boltă.
3. turn boltit în palatul domnesc, în care se păstra vistieria; (p.ext.) vistierie, tezaur.
4. (înv.) beci boltit; subterană.
5. (înv.) conac boieresc, casă (fortificată) a proprietarului unei moșii.

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• acul

Referințe

• DEX '98 via DEX online