culcare

De la Wikționar, dicționarul liber
Jump to navigation Jump to search

română

Etimologie

Din a culca.

Pronunție

  • AFI: /kul'ka.re/


Substantiv


Declinarea substantivului
culcare
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ culcare culcări
Articulat culcarea culcările
Dativ-Genitiv culcării culcărilor
Vocativ culcare culcărilor
  1. acțiunea de a (se) culca; culcat.
  2. așezare în poziție orizontală.
  3. momentul când cineva se duce (sau este dus) să se culce.
  4. (adesea art., cu valoare de interjecție) întindere la pământ a soldaților, la un ordin dat.


Traduceri

Anagrame

Referințe