ordin

română

Etimologie

Din franceză ordre < latină ordo, ordinis.

Pronunție

• AFI: /'or.din/

Substantiv

Declinarea substantivului ordin
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	ordin	ordine
Articulat	ordinul	ordinele
Genitiv-Dativ	ordinului	ordinelor
Vocativ	ordinule	ordinelor

1. dispoziție obligatorie, scrisă sau orală, dată de o autoritate sau de o persoană oficială pentru a fi executată întocmai; poruncă.
2. (concr.) act care conține o dispoziție cu caracter obligatoriu.
3. decorație superioară medaliei.
4. categorie sistematică în zoologie și în botanică, superioară familiei și inferioară clasei.
5. sistem arhitectonic ale cărui elemente sunt dispuse și proporționate după anumite reguli, pentru a forma un ansamblu armonios și regulat.
6. comunitate monahală întâlnită în diverse religii, care susține o propagandă activă în favoarea religiei respective.
7. comunitate medievală de cavaleri-călugări care participau la acțiuni războinice.
8. rang, categorie (după importanță).
9. (înv.) ordine, categorie, domeniu.
10. regulă, ordine.

Cuvinte derivate

• contraordin
• subordin

Cuvinte compuse

• ordin de zi
• ordin de chemare
• ordin de serviciu
• ordin de plată

Expresii

• La ordinele cuiva = la dispoziția cuiva
• Sub ordinele cuiva = sub comanda cuiva, sub conducerea cuiva
• La ordin! = vă stau la dispoziție
• De ordin (ul) ... = cu caracter (de)..
• De prim (ul) ordin = de prim (ul) rang

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• roind

Referințe

• DEX '98 via DEX online