cuvântare

română

Etimologie

Din a cuvânta.

Pronunție

• AFI: /ku.vɨnˈta.re/

Substantiv

Declinarea substantivului cuvântare
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	cuvântare	cuvântări
Articulat	cuvântarea	cuvântările
Genitiv-Dativ	cuvântării	cuvântărilor
Vocativ	cuvântare	cuvântărilor

1. acțiunea de a cuvânta și rezultatul ei; vorbire în public desfășurată cu oarecare solemnitate; discurs.

Cuvinte derivate

• precuvântare

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online