cuvânta

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din latină conventāre („a se întruni mereu”).

Pronunție

  • AFI: /ku.vɨnˈta/


Verb


Conjugarea verbului
cuvânta
Infinitiv a cuvânta
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
cuvântez
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să cuvânteze
Participiu cuvântat
Conjugare I
  1. (rar) (v.tranz.) a vorbi, a grăi, a zice.
  2. (v.tranz.) a ține un discurs.
  3. a recita.
  4. (v.intranz.) a avea facultatea de a articula cuvinte.

Sinonime

Cuvinte derivate


Traduceri

Referințe