dezobișnui

De la Wikționar, dicționarul liber
Sari la navigare Sari la căutare

română

Etimologie

Din dez- + a obișnui (după franceză déshabituer).

Pronunție

  • AFI: /de.zo.biʃ.nu'i/


Verb


Conjugarea verbului
(se) dezobișnui
Infinitiv a (se) dezobișnui
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
(mă) dezobișnuiesc
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să (se) dezobișnuiască
Participiu dezobișnuit
Conjugare IV
  1. (v.refl. tranz.) a-și pierde sau a face să-și piardă un obicei, un viciu; a (se) dezvăța; a (se) dezbăra.

Cuvinte derivate


Traduceri

Referințe