dințătură

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din a dința + sufixul -ătură.

Pronunție

  • AFI: /din.ʦə'tu.rə/


Substantiv


Declinarea substantivului
dințătură
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ dințătură invariabil
Articulat dințătura invariabil
Genitiv-Dativ dințăturii invariabil
Vocativ dințătură invariabil
  1. parte dințată a unui obiect.
  2. (spec.) totalitatea zimților de pe marginea unei mărci poștale.


Traduceri

Anagrame

Referințe