margine

română

Etimologie

Din latină margo, marginis.

Pronunție

• AFI: /'mar.ʤi.ne/

Substantiv

Declinarea substantivului margine
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	margine	margini
Articulat	marginea	marginile
Genitiv-Dativ	marginii	marginilor
Vocativ	margine	marginilor

1. loc unde se termină o suprafață; extremitate, capăt al unei suprafețe.
2. (spec.) hotar, frontieră.
3. (spec.) periferie.
4. (spec.) mal, țărm.
5. circumferință a gurii unei gropi sau a unui recipient; loc unde se termină o groapă sau un recipient.
6. (fig.) limită până la care se poate admite sau concepe ceva.

Cuvinte derivate

• mărginaș
• mărginean
• mărgini
• mărginuță
• mărgioară
• nemargine

Locuțiuni

• (loc.adj. și adv.) Fără (de) margini = nesfârșit, infinit; imens.

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• germani
• germina
• ingeram

Referințe

• DEX '98 via DEX online