disonanță

română

Etimologie

Din franceză dissonance < latină dissonantia.

Pronunție

• AFI: /di.so'nan.ʦə/

Substantiv

Declinarea substantivului disonanță
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	disonanță	disonanțe
Articulat	disonanța	disonanțele
Genitiv-Dativ	disonanței	disonanțelor
Vocativ	disonanță	disonanțelor

1. (muz.) lipsă de consonanță, de armonie între sunete; asociere de sunete de înălțimi diferite.
2. asociere nearmonioasă de silabe sau de cuvinte; cacofonie.
3. (p.gener.) lipsă de armonie.

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• andosanți

Referințe

• DEX '98 via DEX online