disonanță
Etimologie
Din franceză dissonance < latină dissonantia.
Pronunție
- AFI: /di.so'nan.ʦə/
Substantiv
| Declinarea substantivului disonanță | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | disonanță | disonanțe |
| Articulat | disonanța | disonanțele |
| Genitiv-Dativ | disonanței | disonanțelor |
| Vocativ | disonanță | disonanțelor |
- (muz.) lipsă de consonanță, de armonie între sunete; asociere de sunete de înălțimi diferite.
- asociere nearmonioasă de silabe sau de cuvinte; cacofonie.
- (p.gener.) lipsă de armonie.
Traduceri
Traduceri
Anagrame
Referințe
- DEX '98 via DEX online