înălțime

română

Variante

• nălțime

Etimologie

Din înalt + sufixul -ime.

Pronunție

• AFI: /ɨ.nəl'ʦi.me/

Substantiv

Declinarea substantivului înălțime
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	înălțime	înălțimi
Articulat	înălțimea	înălțimile
Genitiv-Dativ	înălțimii	înălțimilor
Vocativ	înălțime	înălțimilor

1. distanță de la nivelul pământului (sau de la un nivel orizontal) până la un punct situat deasupra lui; dimensiune a unui lucru sau a unei ființe, măsurată de la bază până la partea cea mai ridicată.
2. (mat.) perpendiculară dusă din vârful anumitor corpuri sau figuri geometrice pe bază.
3. punct ridicat deasupra nivelului pământului; (p.ext.) (la pl.) cer.
4. vârf, culme, înălțătură.
5. numărul de vibrații pe secundă ale unui sunet.
6. calitate a unei voci, a unui instrument etc. de a cânta note înalte.
7. (fig.) stare de superioritate intelectuală, morală etc.
8. grad, rang (înalt); (p.ext.) prețuire.
9. (înv.; urmat de un pronume posesiv) termen de adresare către o persoană cu funcție importantă.

Cuvinte derivate

• semiînălțime

Expresii

• A fi la înălțimea cerută (sau dorită, așteptată etc.) = a se prezenta așa cum cere situația

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• eliminat

Referințe

• DEX '98 via DEX online