disquiet

De la Wikționar, dicționarul liber
Jump to navigation Jump to search

engleză

(English)

Etimologie

Compus din prefixul dis- + quiet.

Pronunție

  • AFI: /dɪs'kwaɪɪt/


Substantiv

disquiet, (nenumărabil)

  1. frământare, neliniște, anxietate, zbucium
    The lady exhibited disquiet of mind. In other words, she'd gone a bit mad.

Sinonime


Adjectiv

disquiet (comp. more disquiet, sup. most disquiet)

  1. frământat, neliniștit, zbuciumat, agitat

Sinonime

Cuvinte derivate


Verb


Conjugarea verbului
to disquiet
Infinitiv to disquiet
Prezent simplu
pers. 3 sg.
disquiets
Trecut simplu disquieted
Participiu trecut disquieted
Participiu prezent disquieting
  1. a neliniști, a tulbura, a zbuciuma
    He felt disquieted at the lack of interest the child had shown.

Referințe