tulbura

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Variante

Etimologie

Din latină *turbulare ( < turbare).

Pronunție

  • AFI: /tul.bu'ra/


Verb


Conjugarea verbului
tulbura
Infinitiv a tulbura
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
tulbur
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să tulbure
Participiu tulburat
Conjugare I
  1. (v.tranz.) a face ca un lichiddevină tulbure, să se umple de impurități.
    Vinul s-a tulburat.
  2. (v.refl.) (despre cer) a se acoperi de nori, a se întuneca; (despre vreme) a se posomorî, a se strica.
  3. (v.tranz. și refl.) a face să-și piardă sau a-și pierde limpezimea, transparența, claritatea.
  4. (v.refl. tranz.) (fig.) a-și pierde sau a face să-și piardă liniștea; a (se) emoționa, a (se) îngrijora, a (se) neliniști.
  5. (v.refl. tranz.) a (se) supăra foarte tare; a (se) mânia.
  6. (v.refl. tranz.) a-și pierde sau a face să-și piardă judecata limpede, normală; a (se) întuneca.
  7. (v.tranz.) (fig.) a incomoda, a stingheri, a deranja, a stânjeni.

Cuvinte derivate

Cuvinte apropiate


Traduceri

Anagrame

Referințe