dizgrație

română

Etimologie

Din italiană disgrazia. Confer franceză disgrâce.

Pronunție

• AFI: /diz'gra.ʦi.e/

Substantiv

Declinarea substantivului dizgrație
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	dizgrație	dizgrații
Articulat	dizgrația	dizgrațiile
Genitiv-Dativ	dizgrației	dizgrațiilor
Vocativ	dizgrație	dizgrațiilor

1. pierdere a favorii, a bunăvoinței, a grației unul monarh, a unei persoane influente, a unui superior.

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online