bunăvoință

De la Wikționar, dicționarul liber
Triumful bunăvoinței

română

Etimologie

Compus din bună + voință (după latină benevolentia).

Pronunție

  • AFI: /bu.nə.vo'in.ʦə/


Substantiv


Declinarea substantivului
bunăvoință
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ bunăvoință invariabil
Articulat bunăvoința invariabil
Genitiv-Dativ bunăvoinței invariabil
Vocativ ' '
  1. purtare sau atitudine binevoitoare față de cineva.
    Ne-a arătat multă bunăvoință.
    N-am simțit bunăvoința lui obișnuită.
    Cu bunăvoința lui.
  2. tragere de inimă.
    Arăta destulă bunăvoință, dar nu putea realiza mai nimic.

Sinonime

Antonime

Cuvinte derivate

Cuvinte apropiate


Traduceri

Referințe