dizgrație
Etimologie
Din italiană disgrazia. Confer franceză disgrâce.
Pronunție
- AFI: /diz'gra.ʦi.e/
Substantiv
| Declinarea substantivului dizgrație | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | dizgrație | dizgrații |
| Articulat | dizgrația | dizgrațiile |
| Genitiv-Dativ | dizgrației | dizgrațiilor |
| Vocativ | dizgrație | dizgrațiilor |
- pierdere a favorii, a bunăvoinței, a grației unul monarh, a unei persoane influente, a unui superior.
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online